1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,
2 către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care sunt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi,
4 şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
5 din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
6 care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,
7 cum aţi învăţat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi,
8 şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.
9 De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;
10 pentruca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu:
11 întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,
12 mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.
Atunci cand Apostolul Pavel scrie bisercii din Colose, trebuie sa tinem minte faptul ca el nu a vizitat niciodata aceasta biserica. Biserica din Colose a inceput in timpul slujirii lui Pavel de la Efes (Fapte 19), cand misionarii plecati de acolo au raspandit Evanghelia in Asia Mica (Turcia de astazi) „asa ca toti cei ce locuiau in Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvantul Domnului”. Epafras, care dupa toate probabilitatile provenea din Colose, a ajuns in contact cu Evanghelia in timpul unei vizite la Efes. Intorcandu-se acasa a dus cu sine nu doar Vestea Buna, ci si ravna pentru aceasta, infiintand biserica de acolo.
La cativa ani dupa infiintarea bisericii din Colose a aparut o erezie, ale carei elemente de baza au fost preluate de ceea ce mai tarziu s-a numit Gnosticism. Printre altele, cei ce promovau aceste invataturi spuneau ca: Dumnezeu e bun, dar materia e rea, ca Isus Hristos era unul dintr-o serie de emanatii ale lui Dumnezeu, de o calitate inferioara. Acesti invatatori spuneau ca mantuirea de obtine cu ajutorul unei cunoasteri (gnosis) secrete, superioare Scripturii, iar practica lor combina elemente legaliste iudaice (circumcizia, Sabatul, sarbatorile si restrictii alimentare) cu un ascetism rigid si cu experiente mistice si inchinare adusa ingerilor.
Epafras a fost atat de preocupat de aceasta erezie incat a facut o calatorie la Roma pentru a cere sfatul Apostolului Pavel, care era inchis acolo. Ca rezultat, avem Epistola catre Coloseni, care nu este corespondenta lui Pavel cu privire la aceaste chestiuni, ci Cuvantul lui Dumnezeu.
Parcurgand aceasta epistola verset cu verset, vom observa cat de bogat este adevarul Scripturii cu privire la Domnul Isus Hristos, si in cat de multe moduri poate fi afirmata divinitatea si suprematia lui. In acelasi timp, vom fi provocati sa meditam la modul in care suntem chemati noi sa ne raportam la adevarul descoperit in Cuvant.
Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui. Iacov 1.25
Stefan Ghinescu